O idee:

Depun acest sfânt jurământ şi jur supunere absolută Conducătorului Statului şi Poporului German, Adolf Hitler, Comandantul Suprem al Forţelor Armate. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Trebuie să sune cât mai bine şi mai natural, de aia zic că bei Gott cred că e mai bine pus la urmă - aşa să-mi ajute Dumnezeu! - fiindcă aşa se obişnuieşte şi în jurământul militar (şi nu numai militar) la noi; altfel sună mai ciudat în română dacă zici jur pe Dumnezeu.

De asemenea, jurământul ăsta trebuie să fie tradus fără nuanţe peiorative sau ceva rău, fiindcă înţeleg că e din perspectiva celui care jură (soldat, Hitlerjunge, ce o fi), care se presupune că depunea jurământul ăsta cu toată convingerea lui şi îl considera ceva foarte serios, că aşa era pe vremea aia, de aceea aş zice mai bine supunere absolută decât supunere oarbă sau necondiţionată.

Lui Führer i-am zis conducător, că de fapt asta şi e; şi la noi Horia Sima îşi zicea Conducătorul, exact după modelul Führerului; în ziua de azi se foloseşte Führer, e adevărat, dar parcă are ceva negativ în el, ce nu s-ar potrivi cu perspectiva asta a celui care depune jurământul, exact cum ziceam, cu convingere şi dăruire totală.

Iar Reich este stat; nu l-a lăsa Reich, deşi azi e folosit în traduceri ca Reich, adică e lăsat aşa, dar parcă are sens cam negativ; la vremea aia era statul, pur şi simplu, fiindcă Staat, ca şi alte cuvinte moderne sau internaţionale, nu era prea iubit pe vremea aceea; propaganda de atunci încerca să elimine orice elemente internaţionaliste şi străine din limba germană şi se impunea pe cât posibil să se folosească numai cuvinte pur germane, cum e şi Reich. Aşa era limba de lemn de la vremea aceea.